Drept de vot de la 16 ani. Proiect de lege depus în Parlament

Drept de vot de la 16 ani. Proiect de lege depus în Parlament
Publicat: 13/04/2022, 12:55

Un proiect de lege care le-ar permite tinerilor să meargă la vot de la 16 ani a fost depus în Parlament. Inițiativa este propusă de studenți de la Științe Politice.

Anunțul privind depunerea proiectului de lege în Camera Deputaților a fost făcut de Vlad Măntoiu și Alexandru-Yuuki Anahara, membri ai Asociației Studenților în Științe Politice de la Universitatea București.

Aceștia au fost sprijiniți în demersul lor de către deputatul Alexandru Kocsis.

„Suntem cu toții conștienți de parcursul dificil pe care proiectul îl va avea prin Senat și Camera Deputaților înainte de a deveni lege, mai ales în lipsa unui sprijin politic major, așa cum speram. Din această cauză greul de abia începe.

Ne vom susține inițiativa prin toate comisiile parlamentare prin care va trece, asigurându-ne că vom face tot posibilul să convingem actuala clasă politică de nevoia unei astfel de schimbări în bine, de nevoia unei astfel de reîmprospătări a sistemului din România”, a scris pe Facebook Vlad Măntoiu.

La vot de la 16 ani

Proiectul de act normativ prevede modificarea alineatului 1 al articolului 3 al Legii 115/2015, astfel:

„(1) Au dreptul de a alege cetățenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor.”

Inițiativa legislativă vizează și modificarea articolului 85, alineatul (3) lit. a) și alineatul (4) lit. a), care să aibă următorul cuprins:

„(3) În cazul în care alegătorul nu figurează în lista electorală permanentă sau în copia de pe lista electorală complementară existentă în secția de votare respectivă, Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal semnalează dacă: a) persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 16 ani până în ziua votării inclusiv;

(4) În baza rezultatelor generate de Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, a comunicărilor efectuate prin intermediul acestuia și a verificării actului de identitate, președintele biroului electoral al secției de votare: a) oprește de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 16 ani până în ziua votării și persoana care și-a pierdut drepturile electorale”.

O altă modificare vizează articolul 5 alineatul (5) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European:

„(5) cetățenii români care au vârsta de 16 ani, împliniți până în ziua de referință inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European”.

Cum argumentează tinerii depunerea acestui proiect de lege

„La 16 ani poți să te angajezi, deci plătești taxe, în anumite contexte. Poți să fii arestat și declarat responsabil pentru propria faptă, deci ești apt cognitiv să acționezi conform propriilor convingeri.

Votul la 16 ani nu numai că este un drept care începe încet-încet să fie acceptat în statele europene, dar, până la urmă, este și ceva firesc, natural pentru că legile României relevă cu claritate că la 16 ani, un cetățean e capabil să fie rațional”, spune Alexandru-Yuuki Anahara.

Consultă aici expunerea de motive și conținutul proiectului de lege

Inițiativa legislativă este semnată de către 29 de deputați și senatori:

  • deputaţi neafiliaţi: Alexandru Victoria-Violeta, Bolă Bogdan-Alexandru, Chira Claudiu-Martin, Dancă Ionel, Giugea Nicolae, Ionescu George, Kocsis-Cristea Alexandru, Orban Ludovic
  • deputaţi PNL: Molnar Ervin, Polak Tudor
  • deputaţi USR: Cristian Brian
  • deputaţi AUR: Acatrinei Dorel-Gheorghe, Axinia Adrian-George, Badiu Georgel, Dămureanu Ringo, Enachi Raisa, Focşa Dumitru-Viorel, Grădinaru Radu-Vicenţiu, Mitrea Dumitrina, Muncaciu Sorin-Titus, Nagy Vasile, Păunescu Silviu-Titus, Pop Darius, Rusu Daniel-Gheorghe, Simion George-Nicolae, Suciu Sebastian-Ilie, Şerban Gianina, Ţânaşa Dan
  • senatori neafiliaţi: Oros Nechita-Adrian

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal